Alison Killing: There’s a better way to die, and architecture can help

Traducător: Ana Joldes Corector: Alexandra Masgras

I'd like to tell you a story about death and architecture.

Aș dori să vă spun o poveste despre moarte și arhitectură.

A hundred years ago, we tended to die of infectious diseases like pneumonia,

Acum o sută de ani, se murea de boli infecțioase, precum pneumonia,

that, if they took hold, would take us away quite quickly.

care, odată instalate, ne luau rapid dincolo.

We tended to die at home, in our own beds, looked after by family,

Se murea acasă, în pat, în sânul familiei,

although that was the default option

asta era pe atunci opțiunea standard

because a lot of people lacked access to medical care.

întrucât mulți nu aveau acces la medic.

And then in the 20th century a lot of things changed.

Însă multe s-au schimbat în secolul douăzeci.

We developed new medicines like penicillin

Am introdus noi medicamente ca penicilina

so we could treat those infectious diseases.

pentru a putea trata aceste boli infecțioase.

New medical technologies like x-ray machines were invented.

S-au inventat noi tehnologii medicale precum razele X.

And because they were so big and expensive,

Și fiindcă erau atât de mari și costisitoare,

we needed large, centralized buildings to keep them in,

a fost nevoie de clădiri mari și centralizate pentru a le depozita,

and they became our modern hospitals.

acestea devenit mai apoi spitalele moderne.

After the Second World War,

După al Doilea Război Mondial,

a lot of countries set up universal healthcare systems

multe țări au introdus sisteme naționale de sănătate

so that everyone who needed treatment could get it.

în beneficiul oricărei persoane în nevoie.

The result was that lifespans extended from about 45 at the start of the century

Asta a dus la creșterea speranței de viață de la 45 de ani, la începutul secolului,

to almost double that today.

la aproape dublu azi.

The 20th century was this time of huge optimism about what science could offer,

Secolul XX fost plin de optimism față de ce poate oferi știința,

but with all of the focus on life, death was forgotten,

dar toată atenția fiind acordată vieții, moartea a fost uitată,

even as our approach to death changed dramatically.

chiar și perspectiva asupra morții s-a schimbat radical.

Now, I'm an architect,

Sunt arhitect,

and for the past year and a half I've been looking at these changes

iar pentru ultimul an și jumătate am observat aceste schimbări

and at what they mean for architecture related to death and dying.

și semnificația lor arhitecturală legată de moarte și deces.

We now tend to die of cancer and heart disease,

Acum se moare mai mult de cancer și boli cardiovasculare,

and what that means is that many of us will have a long period of chronic illness

însemnând că mulți vom suferi de boli cronice o perioadă lungă

at the end of our lives.

spre sfârșitul vieții.

During that period,

În acea perioadă,

we'll likely spend a lot of time in hospitals and hospices and care homes.

e destul de probabil că vom petrece mult timp în spitale, ospicii și aziluri.

Now, we've all been in a modern hospital.

Cu toții am fost deja într-un spital modern.

You know those fluorescent lights and the endless corridors

Cunoașteți luminile fluorescente, coridoarele interminabile

and those rows of uncomfortable chairs.

și rândurile de scaune inconfortabile.

Hospital architecture has earned its bad reputation.

Arhitectura spitalelor și-a câștigat o reputație proastă.

But the surprising thing is, it wasn't always like this.

În mod surprinzător, nu a fost mereu așa.

This is L'Ospedale degli Innocenti, built in 1419 by Brunelleschi,

Acesta e L'Ospedale degli Innocenti, construit în 1419 de Brunelleschi,

who was one of the most famous and influential architects of his time.

unul dintre cei mai celebri și influenți arhitecți ai vremii sale.

And when I look at this building and then think about hospitals today,

Când privesc această clădire, gândindu-mă apoi la spitalele de azi,

what amazes me is this building's ambition.

ce mă uimește este energia clădirii.

It's just a really great building.

E o clădire cu adevărat uimitoare.

It has these courtyards in the middle

Are trei curți interioare în mijloc,

so that all of the rooms have daylight and fresh air,

astfel ca toate încăperile să aibă lumină și aer curat,

and the rooms are big and they have high ceilings,

încăperile sunt mari și au tavane înalte,

so they just feel more comfortable to be in.

devenind mult mai confortabile.

And it's also beautiful.

Și e de asemenea frumoasă.

Somehow, we've forgotten that that's even possible for a hospital.

Cumva uitasem că asta este posibil pentru spitale.

Now, if we want better buildings for dying, then we have to talk about it,

Dacă ne dorim clădiri mai bune în care să murim, trebuie să discutăm despre asta,

but because we find the subject of death uncomfortable,

dar fiindcă subiectul morții ni se pare incomod,

we don't talk about it,

îl evităm

and we don't question how we as a society approach death.

și nu dezbatem felul în care privim, ca societate, moartea.

One of the things that surprised me most in my research, though,

Ce m-a surprins cel mai mult în cercetarea mea,

is how changeable attitudes actually are.

e cât de schimbătoare ne sunt percepțiile.

This is the first crematorium in the U.K.,

Acesta e primul crematoriu din Marea Britanie,

which was built in Woking in the 1870s.

construit în Woking în 1870.

And when this was first built, there were protests in the local village.

Construcția sa a provocat proteste în satul din apropiere.

Cremation wasn't socially acceptable, and 99.8 percent of people got buried.

Incinerarea era inacceptabilă și 99,8% din oameni erau înmormântați.

And yet, only a hundred years later, three quarters of us get cremated.

Și totuși, la doar 100 de ani după aceea, trei sferturi dintre noi sunt incinerați.

People are actually really open to changing things

Oamenii sunt destul de dispuși să schimbe lucrurile

if they're given the chance to talk about them.

dacă au ocazia să discute despre ele.

So this conversation about death and architecture

Această conversație despre moarte și arhitectură

was what I wanted to start when I did my first exhibition on it

e ceea ce îmi dorisem inițial când am organizat expoziția

in Venice in June, which was called "Death in Venice."

din luna iulie din Veneția intitulată „Moarte în Veneția".

It was designed to be quite playful

A fost proiectată într-un mod destul de jucăuș

so that people would literally engage with it.

încât oamenii să poată interacționa cu ea.

This is one of our exhibits, which is an interactive map of London

Iată una dintre exponate reprezentând o hartă interactivă a Londrei

that shows just how much of the real estate in the city

ce arată câte proprietăți imobiliare ale orașului

is given over to death and dying,

sunt dedicate morții,

and as you wave your hand across the map,

și când treceți cu palma peste hartă,

the name of that piece of real estate, the building or cemetery, is revealed.

numele imobiliarului, clădirii sau cimitirului sunt dezvăluite.

Another of our exhibits was a series of postcards

O altă expoziție era o serie de cărți poștale

that people could take away with them.

pe care oamenii le puteau lua cu ei.

And they showed people's homes and hospitals

Acestea arătau locuințele oamenilor, spitalele

and cemeteries and mortuaries,

cimitirele și morgile,

and they tell the story of the different spaces

spunând povestea diferitelor spații

that we pass through on either side of death.

prin care trecem de-o parte și de alta a morții.

We wanted to show that where we die

Voiam să arătăm că locul unde murim

is a key part of how we die.

este o parte cheie a felul în care murim.

Now, the strangest thing was the way that visitors reacted to the exhibition,

Cel mai interesant a fost felul în care vizitatorii au reacționat la expoziție,

especially the audio-visual works.

în special la lucrările audio-vizuale.

We had people dancing and running and jumping

Am văzut oamenii alergând și dansând prin cameră

as they tried to activate the exhibits in different ways,

încercând să activeze exponatele în diverse feluri,

and at a certain point they would kind of stop

și la un moment dat se opreau

and remember that they were in an exhibition about death,

și își aminteau că expoziția era dedicată morții,

and that maybe that's not how you're supposed to act.

și că probabil nu se cuvenea să se comporte astfel.

But actually, I would question whether there is one way

Dar de fapt, mă întreb dacă există doar un singur fel

that you're supposed to act around death,

în care să vă comportați în preajma morții,

and if there's not, I'd ask you to think about what you think a good death is,

iar dacă nu, aș dori să vă întreb cum credeți că ar fi o moarte bună

and what you think that architecture that supports a good death might be like,

și cum credeți că ar arată arhitectura ei,

and mightn't it be a little less like this and a little more like this?

dacă nu ar trebui să fie mai puțin așa și mai mult în acest fel?

Thank you.

Mulțumesc.

(Applause)

(Aplauze)