I survived a terrorist attack. Here's what I learned | Gill Hicks

Traducător: Bianca Han Corector: Cristina Nicolae

I could never have imagined

Nu mi-aș fi putut imagina vreodată

that a 19-year-old suicide bomber

că un sinucigaș de 19 ani, cu bombă,

would actually teach me a valuable lesson.

m-ar putea învăța o lecție valoroasă.

But he did.

Dar a făcut-o.

He taught me to never presume anything

M-a învățat să nu fac presupuneri vreodată

about anyone you don't know.

despre cineva necunoscut.

On a Thursday morning in July 2005,

Într-o dimineață de marți, iulie 2005,

the bomber and I, unknowingly,

fără să știu, teroristul cu bombă și cu mine

boarded the same train carriage at the same time,

ne-am urcat în același vagon,

standing, apparently, just feet apart.

stând, se pare, la câțiva pași distanță.

I didn't see him.

Nu l-am văzut.

Actually, I didn't see anyone.

De fapt, nu am văzut pe nimeni.

You know not to look at anyone on the Tube,

Se știe că nu se cade să te uiți la oameni în metrou,

but I guess he saw me.

dar cred că el s-a uitat la mine.

I guess he looked at all of us,

Cred că s-a uitat la noi toți,

as his hand hovered over the detonation switch.

în timp ce-și ținea mâna pe detonator.

I've often wondered: What was he thinking?

Deseori m-am întrebat: La ce se gândea?

Especially in those final seconds.

Mai ales în ultimele secunde.

I know it wasn't personal.

Știu că nu avea nimic cu noi.

He didn't set out to kill or maim me, Gill Hicks.

Nu a decis să mă ucidă sau să mă mutileze pe mine, Gill Hicks.

I mean -- he didn't know me.

Vreau să spun că nu mă cunoștea.

No.

Nu.

Instead, he gave me

În schimb, m-a etichetat

an unwarranted and an unwanted label.

într-un mod nejustificat și nedorit.

I had become the enemy.

Eu devenisem dușmanul lui.

To him, I was the "other,"

Pentru el, eu eram „celălalt”

the "them," as opposed to "us."

„ei, ceilalți”, spre deosebire de „noi”.

The label "enemy" allowed him to dehumanize us.

Eticheta de „dușman” i-a permis să ne dezumanizeze.

It allowed him to push that button.

Să apese acel buton.

And he wasn't selective.

Și nu a avut grijă să aleagă.

Twenty-six precious lives were taken in my carriage alone,

Douăzeci și șase de vieți prețioase au fost curmate numai în vagonul meu

and I was almost one of them.

și eu era să fiu în aceeași situație.

In the time it takes to draw a breath,

Cât ți-ar lua să răsufli,

we were plunged into a darkness so immense

am fost aruncați într-un hău

that it was almost tangible;

atât de întunecat încât părea tangibil;

what I imagine wading through tar might be like.

era ca și cum înotam prin smoală.

We didn't know we were the enemy.

Nu știam că suntem considerați dușmani.

We were just a bunch of commuters who, minutes earlier,

Eram o mână de navetiști care, cu minute înainte,

had followed the Tube etiquette:

respectam regulile de comportament din metrou:

no direct eye contact,

fără contact vizual direct,

no talking

fără discuții,

and absolutely no conversation.

absolut nicio conversație.

But in the lifting of the darkness,

Dar în întunericul ce se risipea,

we were reaching out.

întindeam mâini unii după alții

We were helping each other.

Ne ajutam unii pe alții.

We were calling out our names,

Ne strigam pe nume.

a little bit like a roll call,

Parcă făceam prezența,

waiting for responses.

așteptând răspunsuri.

"I'm Gill. I'm here.

”Sunt Gill, sunt aici.

I'm alive.

Trăiesc.

OK."

OK.”

"I'm Gill.

”Sunt Gill.

Here.

Aici.

Alive.

Trăiesc.

OK."

OK.”

I didn't know Alison.

Nu o cunoșteam pe Alison.

But I listened for her check-ins every few minutes.

Dar o ascultam spunându-și numele tot la câteva minute.

I didn't know Richard.

Nu-l cunoșteam pe Richard.

But it mattered to me that he survived.

Dar conta pentru mine că a scăpat.

All I shared with them

Tot ce știau despre mine

was my first name.

era numele meu mic.

They didn't know

Nu știau

that I was a head of a department at the Design Council.

că eram un director de departament la Design Council.

And here is my beloved briefcase,

Și aici e prețioasa mea servietă,

also rescued from that morning.

care a scăpat, și ea, în acea dimineață.

They didn't know that I published architecture and design journals,

Nu știau că am publicat reviste de arhitectură și design,

that I was a Fellow of the Royal Society of Arts,

că eram membru al Societății Regale de Arte,

that I wore black --

că purtam negru și încă o fac

still do --

that I smoked cigarillos.

că fumam țigarete.

I don't smoke cigarillos anymore.

Acum nu mai fumez țigarete.

I drank gin and I watched TED Talks,

Beam gin și urmăream prezentări TED,

of course, never dreaming that one day I would be standing,

desigur, negândindu-mă vreodată că voi sta

balancing on prosthetic legs,

pe picioare protetice,

giving a talk.

ținând o cuvântare pe scenă.

I was a young Australian woman doing extraordinary things in London.

Eram o tânără australiancă, făceam lucruri extraordinare în Londra.

And I wasn't ready for that all to end.

Nu eram pregătită să renunț.

I was so determined to survive

Eram atât de hotărâtă să supraviețuiesc,

that I used my scarf to tie tourniquets around the tops of my legs,

încât am legat turnicheții de picioare cu eșarfa

and I just shut everything and everyone out,

și m-am ecranat de toți și toate

to focus, to listen to myself,

ca să mă concentrez, să mă ascult,

to be guided by instinct alone.

să fiu ghidată numai de instinct.

I lowered my breathing rate.

Mi-am încetinit respirația,

I elevated my thighs.

mi-am ridicat coapsele,

I held myself upright

m-am susținut,

and I fought the urge to close my eyes.

am luptat cu impulsul de a închide ochii.

I held on for almost an hour,

Am rezistat aproape o oră,

an hour to contemplate the whole of my life

o oră în care mi-am contemplat viața

up until this point.

de până la acest moment.

Perhaps I should have done more.

Poate că ar fi trebuit să fac mai mult.

Perhaps I could have lived more, seen more.

Poate că aș fi putut să trăiesc mai din plin, să văd mai multe.

Maybe I should have gone running, dancing, taken up yoga.

Poate că ar fi trebuit să alerg, să dansez, să fac yoga.

But my priority and my focus was always my work.

Dar prioritatea mea a fost mereu munca.

I lived to work.

Trăiam să muncesc.

Who I was on my business card

Tot ce conta pentru mine

mattered to me.

era ce scria pe cartea mea de vizită.

But it didn't matter down in that tunnel.

Dar asta nu conta acolo jos în tunel.

By the time I felt that first touch

Pe când am simțit că mă atinge

from one of my rescuers,

unul dintre salvatorii mei,

I was unable to speak,

nu mai eram în stare să vorbesc.

unable to say even a small word, like "Gill."

nici măcar să spun un cuvânt scurt, ca Gill.

I surrendered my body to them.

Mi-am lăsat corpul pe mâinile lor.

I had done all I possibly could,

Eu făcusem tot ce fusesem în stare,

and now I was in their hands.

și acum eram în mâinile lor.

I understood

Am înțeles exact

just who and what humanity really is,

cine și ce este umanitatea cu adevărat,

when I first saw the ID tag

când am văzut ecusonul de identificare

that was given to me when I was admitted to hospital.

la internarea în spital.

And it read:

Pe aceasta scria:

"One unknown estimated female."

„O femeie necunoscută.”

One unknown estimated female.

O femeie necunoscută.

Aceste trei cuvinte erau darul meu.

Those four words were my gift.

What they told me very clearly

Ceea ce-mi spuneau ele foarte clar

was that my life was saved,

era că viața mea fusese salvată,

purely because I was a human being.

pentru simplul fapt că eram ființă umană.

Difference of any kind made no difference

Niciun fel de diferențe nu i-au împiedicat

to the extraordinary lengths that the rescuers were prepared to go

pe salvatorii mei să facă tot ce le stătea în putere

to save my life,

să-mi salveze viața,

to save as many unknowns as they could,

să salveze cât de mulți necunoscuți puteau,

and putting their own lives at risk.

punându-și în pericol propria lor viață.

To them, it didn't matter if I was rich or poor,

Pentru ei nu conta că eram săracă sau bogată,

the color of my skin,

culoarea pielii mele,

whether I was male or female,

dacă eram bărbat sau femeie,

my sexual orientation,

care era orientarea mea sexuală,

who I voted for,

cu cine am votat,

whether I was educated,

dacă aveam școală sau nu,

if I had a faith or no faith at all.

dacă eram credincioasă sau atee.

Nothing mattered

Nimic nu conta

other than I was a precious human life.

decât faptul că eram o viață umană prețioasă.

I see myself as a living fact.

Mă percep ca pe o dovadă vie.

I am proof

Sunt dovada

that unconditional love and respect can not only save,

că dragostea necondiționată și respectul nu numai că pot salva,

but it can transform lives.

dar pot și transforma vieți.

Here is a wonderful image of one of my rescuers, Andy, and I

Iată o poză minunată cu mine și cu Andy, unul dintre salvatorii mei,

taken just last year.

făcută anul trecut.

Ten years after the event,

Zece ani după eveniment,

and here we are, arm in arm.

și iată-ne braț la braț.

Throughout all the chaos,

Prin tot acel haos,

my hand was held tightly.

eu eram ținută strâns de mână.

My face was stroked gently.

Obrazul mi-era mângâiat blând

What did I feel?

Ce simțeam?

I felt loved.

Mă simțeam iubită.

What's shielded me from hatred and wanting retribution,

Ceea ce m-a protejat de ură și răzbunare,

what's given me the courage to say:

ceea ce mi-a dat curajul de a spune:

this ends with me

asta se sfârșește cu mine,

is love.

e iubirea.

I was loved.

Eram iubită.

I believe the potential for widespread positive change

Cred că potențialul pentru o schimbare în bine

is absolutely enormous

este absolut enormă

because I know what we're capable of.

pentru că știu de ce suntem capabili.

I know the brilliance of humanity.

Cunosc măreția umanității.

So this leaves me with some pretty big things to ponder

Așa că asta îmi dă teme de gândire

and some questions for us all to consider:

și ridică niște întrebări pentru noi toți:

Is what unites us not far greater than what can ever divide?

Ce ne unește nu e infinit mai bun decât ceea ne poate despărți?

Does it have to take a tragedy or a disaster

Chiar e nevoie de o tragedie sau un dezastru

for us to feel deeply connected as one species,

ca să ne simțim puternic legați ca specie,

as human beings?

ca ființe umane?

And when will we embrace the wisdom of our era

Și când vom avea înțelepciunea erei noastre

to rise above mere tolerance

de a trece de la simplă toleranță

and move to an acceptance

la o acceptare a acelora

for all who are only a label until we know them?

care nu sunt decât o etichetă până îi cunoaștem?

Thank you.

Vă mulțumesc!

(Applause)