Everything you need to know to read Homer's "Odyssey" - Jill Dash

Tot ce e necesar să ştii ca să citeşti „Odiseea" de Homer - Jill Dash

Traducător: Rodica Filipescu Corector: Cristina Nicolae

O întâlnire cu un uriaş care mănâncă oameni,

O vrăjitoare care transformă oamenii în porci,

un rege pierdut care-şi revendică tronul.

Luate individual, oricare dintre aceste poveşti sunt excepţionale,

dar fiecare este doar un episod din „Odiseea",

un poem de 12.000 de versuri cu legende, mituri şi istoria Greciei antice.

Cum să înţelegem un text masiv

ce vine şi ne spune o poveste despre o lume îndepărtată?

Faptul că putem citi „Odiseea" este incredibil,

deoarece a fost compusă înaintea apariţiei alfabetului grecesc, în secolul VIII î.Hr.

Era ascultată, nu citită,

şi era interpretată de rapsozi.

Se crede că autorul a fost un om orb pe nume Homer.

Dar nimeni nu ştie cu siguranţă dacă a trăit cu adevărat sau e o legendă.

Prima sa menţionare apare la câteva secole după epoca sa.

Şi poemele care i-au fost atribuite par să fi fost schimbate

şi rearanjate de mai multe ori de diverşi autori

înainte să fie scrise sub forma lor actuală.

De fapt, cuvântul rapsod înseamnă a alipi,

pentru că poeţii combinau poveşti glume, mituri şi cântece pre-existente

într-o singură naraţiune.

Pentru a recita aceste opere epice masive

rapsozii foloseau un ritm constant,

şi sisteme mnemonice,

precum repetarea pasajelor memorate.

Acestea includeau descrieri ale peisajului şi liste de personaje,

ajutându-l pe rapsod să-şi amintească ordinea naraţiunii,

la fel cum refrenul unui cântec ne ajută să ne amintim următoarele versuri.

Pentru că majoritatea poveştilor erau cunoscute de public,

era obişnuit ca unele fragmente să fie aşezate în altă ordine.

La un moment dat poemul a fost scris pe piatră

şi povestea a primit o formă fixă aşa cum o cunoaştem azi.

Deoarece lumea s-a schimbat în ultimele mii de ani,

ne este folositor puţin context înainte de a începe lectura.

„Odiseea" e continuarea unui alt poem epic atribuit tot lui Homer, „Iliada",

care relatează povestea Războiului troian.

Tema principală care uneşte cele două poeme este aceasta:

nu provoca mânia zeilor în nicio situaţie.

Panteonul grecesc este un amestec de putere divină şi nesiguranţă umană,

înclinat spre gelozie şi ranchiună de proporţii epice.

Majoritatea problemelor din aceste poeme sunt cauzate de mândria oamenilor,

pentru că se cred superiori zeilor.

Dorinţa de a face pe plac zeilor era aşa de puternică

încât grecii antici primeau cu generozitate orice străin

în propria casă

de teamă că aceştia ar fi zei deghizaţi.

Acest cod antic al ospitalităţii se numea xenia.

Gazda oferea musafirilor protecţie, alimente şi confort,

iar oaspeţii îi răsplăteau cu amabilitate și, dacă aveau, cu daruri.

Xenia joacă un rol special în „Odiseea",

pentru că Odiseu, în călătoriile sale, este oaspetele perpetuu,

şi isteaţa lui soţie, Penelopa, joacă rolul neobositei gazde în absenţa lui.

„Odiseea" relatează toate călătoriile lui Odiseu,

dar naraţiunea începe în mijlocul lucrurilor.

La zece ani după Războiul troian îl găsim pe erou captiv pe o insulă,

de 20 de ani departe de locul său natal, Ithaca şi de familie.

Pentru că l-a mâniat pe zeul mării, Poseidon, orbindu-i fiul, un ciclop,

drumul lui Odiseu înspre casă a fost împânzit de întâmplări nefericite.

Acasă adunându-se probleme şi zeii discutându-i soarta,

Odiseu începe să descrie gazdelor lui acei ani de pribegie.

Unul dintre cele mai fascinante lucruri ale „Odiseei"

este discrepanța dintre cât de puţine ştim despre perioada aceea de timp

şi abundenţa detaliilor pe care le conţine textul.

Istoricii, lingviştii şi arheologii

au petrecut secole căutând ruinele Troiei

şi identificând insulele pe care le-a vizitat Odiseu.

Precum eroul ei, cartea de 24 de volume şi-a făcut lunga călătorie

de-a lungul a secole de mit și istorie

ca să ne spună astăzi incredibila ei poveste.