Why should you read Kurt Vonnegut? - Mia Nacamulli

Traducător: Veronica Muntean Corector: Andra Mocanu

Billy Pilgrim can’t sleep

Billy Pilgrim nu poate adormi

because he knows aliens will arrive to abduct him in one hour.

fiindcă știe că extratereștrii vor veni să-l răpească într-o oră.

He knows the aliens are coming because he has become “unstuck” in time,

El știe că extratereștrii vin fiindcă a devenit „eliberat” în timp,

causing him to experience events out of chronological order.

făcându-l să trăiască evenimentele în afara ordinii cronologice.

Over the course of Kurt Vonnegut’s Slaughterhouse-five,

Pe parcursul „Abatorului cinci” al lui Kurt Vonnegut,

he hops back and forth between a childhood trip to the Grand Canyon,

el sare înainte și înapoi între excursia din copilărie la Marele Canion,

his life as a middle-aged optometrist,

viața sa ca optician de vârstă mijlocie,

his captivity in an intergalactic zoo,

captivitatea sa într-o grădină zoologică intergalactică,

the humiliations he endured as a war prisoner, and more.

umilințele îndurate ca prizonier de război și multe altele.

The title of Slaughterhouse-five and much of its source material

Titlul „Abatorul cinci” și majoritatea materialului sursă

provin din propriile experiențe ale lui Vonnegut

came from Vonnegut’s own experiences in World War II.

din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

As a prisoner of war, he lived in a former slaughterhouse in Dresden,

În calitate de prizonier de război el a trăit într-un fost abator în Dresda,

where he took refuge in an underground meat locker

unde s-a refugiat într-o cameră frigorifică

while Allied forces bombed the city.

în timp ce forțele Aliate bombardau orașul.

When he and the other prisoners finally emerged,

Atunci când el și ceilalți prizonieri au ieșit în sfârșit la suprafață,

they found Dresden utterly demolished.

au găsit orașul Dresda complet distrus.

After the war, Vonnegut tried to make sense of human behavior

După război, Vonnegut a încercat să înțeleagă comportamentul uman,

by studying an unusual aspect of anthropology:

studiind un aspect neobișnuit al antropologiei: formele poveștilor,

the shapes of stories,

which he insisted were just as interesting as the shapes of pots or spearheads.

pe care le considera la fel de interesante

precum forma unui vas sau a unui vârf de lance.

To find the shape, he graphed the main character’s fortune

Pentru a găsi forma, el a pus pe grafic norocul personajului

from the beginning to the end of a story.

de la începutul până la sfârșitul poveștii.

The zany curves he generated revealed common types of fairy tales and myths

Curbele trăsnite create de el

au dezvăluit tipuri comune de povești și mituri

that echo through many cultures.

ce dăinuiesc prin multe culturi.

But this shape can be the most interesting of all.

Însă această formă poate fi cea mai interesantă dintre toate.

In a story like this,

Într-o asemenea poveste,

it’s impossible to distinguish the character’s good fortune from the bad.

e imposibil să distingi norocul de ghinionul personajului.

Vonnegut thought this kind of story was the truest to real life,

Vonnegut credea că acest gen de poveste era cea mai veritabilă pentru viața reală,

in which we are all the victims of a series of accidents,

în care suntem cu toții victime ale unor serii de incidente,

unable to predict how events will impact us long term.

incapabile să prezică cum ne vor influența pe termen lung.

He found the tidy, satisfying arcs of many stories at odds with this reality,

El a găsit aceste arcuri ordonate și satisfăcătoare ale multor povești

în contradicție cu această realitate și a început să exploreze ambiguitatea

and he set out to explore the ambiguity

between good and bad fortune in his own work.

dintre noroc și ghinion în propria sa operă.

When Vonnegut ditched clear-cut fortunes,

Atunci când Vonnegut a renunțat la liniile narative clare,

he also abandoned straightforward chronology.

el a abandonat și cronologia directă.

Instead of proceeding tidily from beginning to end, in his stories

În loc să înainteze de la început la sfârșit, în poveștile sale

“All moments, past, present and future always have existed, always will exist.”

„Toate momentele trecute, prezente și viitoare

au existat și vor exista mereu”.

Tralfamadorians, the aliens who crop up in many of his books,

Tralfamadorienii, extratereștrii care au apărut în multe din cărțile sale,

see all moments at once.

văd imediat toate momentele.

They “can see where each star has been and where it is going,

Ei „pot vedea unde a fost fiecare stea și încotro se îndreaptă,

so that the heavens are filled with rarefied, luminous spaghetti.”

astfel încât cerurile sunt pline de spaghetti rarefiate și luminoase”.

But although they can see all of time,

Dar deși ei pot vedea mereu,

they don’t try to change the course of events.

ei nu încearcă să schimbe cursul evenimentelor.

While the Trafalmadorians may be at peace with their lack of agency,

În timp ce trafalmadorienii pot fi împăcați cu lipsa lor de putere,

Vonnegut’s human characters are still getting used to it.

personajele umane ale lui Vonnegut încă se mai obișnuiesc.

In The Sirens of Titan,

În „Sirenele de pe Titan”,

when they seek the meaning of life in the vastness of the universe,

unde caută sensul vieții în imensitatea universului,

they find nothing but “empty heroics, low comedy, and pointless death.”

ei nu găsesc decât „eroism iluzoriu, comedie josnică și moarte în van”.

Then, from their vantage point within a “chrono-synclastic infundibulum,”

Apoi din punctul lor de vedere din „infundibulul cronosinclastic”

a man and his dog see devastating futures for their earthly counterparts,

un bărbat și câinele său văd un viitor devastator

pentru omologii lor pământeni, însă nu pot schimba cursul evenimentelor.

but can’t change the course of events.

Though there aren’t easy answers available, they eventually conclude

Deși nu există răspunsuri simple ei concluzionează într-un final

that the purpose of life is “to love whoever is around to be loved.”

că scopul vieții e „să iubească pe oricine din jur ce trebuie iubit”.

In Cat’s Cradle, Vonnegut’s characters turn to a different source of meaning:

În „Leagănul pisicii”, personajele lui Vonnegut

apelează la o altă sursă a sensului: la bokonism,

Bokonism,

a religion based on harmless lies that all its adherents recognize as lies.

o religie bazată pe minciuni nevinovate

pe care toți adepții acesteia le consideră drept minciuni.

Though they’re aware of Bokonism’s lies,

Deși sunt conștienți de minciunile bokonismului,

they live their lives by these tenets anyway,

ei oricum își trăiesc viața conform acestor principii

and in so doing develop some genuine hope.

și astfel generează o adevărată speranță.

They join together in groups called Karasses, which consist of people we

Ei se unesc în grupuri numite „karass”, ce constau din oameni pe care

„îi găsim întâmplător dar […] rămânem alături de ei de bunăvoie” —

“find by accident but […] stick with by choice”—

cosmically linked around a shared purpose.

legați cosmic de un scop comun.

These are not to be confused with Granfalloons,

Nu trebuie confundați cu „gargalonii”,

groups of people who appoint significance to actually meaningless associations,

grupuri de oameni ce dau valoare asociațiilor inutile,

like where you grew up, political parties, and even entire nations.

precum locul în care au crescut,

partidelor politice și chiar națiunilor.

Though he held a bleak view of the human condition, Vonnegut believed strongly that

Deși avea o viziune sumbră asupra condiției umane,

Vonnegut era ferm convins

“we are all here to help each other get through this thing, whatever it is."

că „ne aflăm aici să ne ajutăm reciproc să trecem peste acest lucru, orice ar fi”.

We might get pooped and demoralized,

Am putea să ne ușurăm sau să ne demoralizăm,

but Vonnegut interspersed his grim assessments

însă Vonnegut și-a intercalat presupunerile sale sumbre

with more than a few morsels of hope.

cu mai mult decât un crâmpei de speranță.

His fictional alter ego, Kilgore Trout, supplied this parable:

Alter ego-ul său fictiv Kilgore Trout, a oferit această parabolă:

two yeast sat “discussing the possible purposes of life

două drojdii stăteau „discutând posibilele sensuri ale vieții

as they ate sugar and suffocated in their own excrement.

în timp ce mâncau zahăr și se sufocau în propriile lor excremente.

Because of their limited intelligence,

Din cauza inteligenței lor limitate,

they never came close to guessing that they were making champagne.”

ele niciodată nu au reușit să ghicească că făceau șampanie”.

In spite of his insistence that we’re all here to fart around,

În ciuda insistenței sale că toți suntem aici pentru a face gaze,

in spite of his deep concerns about the course of human existence,

în ciuda grijilor sale profunde asupra cursului vieții umane,

Vonnegut also advanced the possibility, however slim,

Vonnegut a propus mica posibilitate,

that we might end up making something good.

că am putea sfârși să facem ceva bun.

And if that isn’t nice, what is?

Și dacă aceasta nu e frumos, atunci ce este?