Why do humans have a third eyelid? - Dorsa Amir

Traducător: Irina Horodinca Corector: Cristina Nicolae

You know that little pink thing nestled in the corner of your eye?

Știți acel punct roz din colțul ochiului vostru?

It’s actually the remnant of a third eyelid.

Este de fapt rămășița unei a treia pleoape,

Known as the “plica semilunaris,”

cunoscută sub numele de „plica semilunaris”,

it’s much more prominent in birds and a few mammals,

este mai proeminentă la păsări și la câteva dintre mamifere,

and functions like a windshield wiper to keep dust and debris out of their eyes.

și funcționează precum un ștergător de parbriz care ține impuritățile afară.

But in humans, it doesn’t work.

Dar la oameni nu mai funcționează.

It’s vestigial, meaning it no longer serves its original purpose.

Este vestigială, însemnând că nu-și mai îndeplinește scopul original.

There are several other vestigial structures like the plica semilunaris

Există și alte câteva structuri vestigiale precum plica semilunaris,

in the human body.

în corpul uman.

Most of these became vestigial long before homo sapiens existed,

Majoritatea acestora au devenit vestigiale înainte de existența lui homo sapiens,

quietly riding along from one of our ancestor species to the next.

transmițându-se neobservate de la un strămoș al unei specii la următorul.

But why have they stuck around for so long?

Dar de ce s-au păstrat atât de mult timp?

To answer this question, it helps to understand natural selection.

Pentru a răspunde la întrebare trebuie să înțelegem selecția naturală.

Natural selection simply means that traits

Selecția naturală este modul prin care trăsăturile

which help an organism survive and reproduce in a given environment

care ajuta un organism să supraviețuiască și să se reproducă într-un mediu dat,

are more likely to make it to the next generation.

au mai mari șanse de a fi transmise următoarei generații.

As the environment changes, traits that were once useful can become harmful.

Fiindcă mediul se schimbă, trăsături odinioară utile pot deveni dăunătoare.

Those traits are often selected against,

Acele trăsături sunt de cele mai multe ori eliminate,

meaning they gradually disappear from the population.

ceea ce înseamnă că dispar treptat din populație.

But if a trait isn’t actively harmful, it might not get selected against,

Dar dacă o trăsătură nu este dăunătoare în mod activ, poate să nu fie eliminată,

and stick around even though it isn’t useful.

și să persiste chiar dacă nu este folositoare.

Take the tailbone.

De exemplu coccisul.

Evolutionary biologists think that as the climate got drier

Biologii evoluționiști cred că pe măsură ce clima a devenit mai uscată,

and grasslands popped up,

și au apărut pajiștile,

our tail-bearing ancestors left the trees and started walking on land.

strămoșii noștri cu coadă au părăsit copacii și au început să meargă.

The tails that had helped them in the trees

Cozile care îi ajutaseră în copaci

began to disrupt their ability to walk on land.

începuseră să le împiedice mersul pe pământ.

So individuals with mutations that reduced the length of their tails

Așa că indivizii care aveau mutații ce le scurtau cozile

became more successful at life on land,

au avut mai mult succes în viața terestră,

surviving long enough to pass their short tails on to the next generation.

supraviețuind suficient cât să poată transmite cozile scurte urmașilor.

The change was likely gradual over millions of years until,

Schimbarea a fost graduală și a durat milioane de ani până când,

about 20 million years ago,

acum aproximativ 20 de milioane de ani,

our ancestors’ external tails disappeared altogether.

cozile externe ale strămoșilor noștri au dispărut cu totul.

Today, we know human embryos have tails that dissolve as the embryo develops.

Astăzi, știm că embrionii umani au cozi care dispar odată cu dezvoltarea lor.

But the stubby tailbone sticks around,

Dar coccisul rămâne,

probably because it doesn’t cause any harm—

probabil pentru că nu are niciun efect negativ -

in fact, it serves a more minor function

de fapt, are o funcție minoră,

as the anchor point for certain other muscles.

fiind un punct de ancorare pentru câțiva mușchi.

Up to 85% of people have a vestigial muscle called the “palmaris longus.”

Aproape 85% dintre oameni au un mușchi vestigial numit „palmaris longus“.

To see if you do,

Pentru a verifica dacă îl ai,

put your hand down on a flat surface and touch your pinkie to your thumb.

pune mana pe o suprafață plană și unește degetul mic cu cel mare.

If you see a little band pop up in the middle of your wrist,

Dacă observi o fâșie mai proeminentă în mijlocul încheieturii

that’s the tendon that attaches to this now-defunct muscle.

acela este tendonul care se atașează de acest mușchi vestigial.

In this case, the fact that not everyone has it has helped us trace its function.

În acest caz, faptul că nu toată lumea îl are, ne-a ajutat să-i aflăm funcția.

Vestigial traits can persist when there’s no incentive to lose them—

Trăsăturile reziduale pot persista atunci când nu există un motiv să le pierdem -

but since there’s also no incentive to keep them,

dar pentru că nu există un motiv pentru a le păstra,

random mutations will sometimes still eliminate them

mutații aleatorii le vor elimina în unele cazuri

from part of the population.

dintr-o parte a populației.

Looking at our primate relatives,

Privind la rudele noastre primate,

we can see that the palmaris longus is sometimes absent

putem vedea că palmaris longus lipsește uneori

in those that spend more time on the land,

de la speciile care petrec mai mult timp pe pământ,

but always present in those that spend more time in trees.

dar este întotdeauna prezent la speciile care petrec mai mult timp în copaci.

So we think it used to help us swing from branch to branch,

Așa că noi credem că era folositor pentru a ne agăța de crengi

and became unnecessary when we moved down to land.

și a devenit inutil când ne-am mutat pe pământ.

The appendix, meanwhile, may once have been part of the intestinal system

Apendicele, însă, poate a fost cândva parte din sistemul digestiv

our ancestors used for digesting plant materials.

care îi ajuta pe strămoșii noștri să digere plante.

As their diets changed, those parts of the intestinal system began to shrink.

Cum dietele lor s-au schimbat, acele părți din sistemul digestiv s-au micșorat.

Unlike other vestigial structures, though, the appendix isn’t always harmless—

Totuși, spre deosebire de alte structuri vestigiale, apendicele nu este inofensiv -

it can become dangerously inflamed.

se poate inflama periculos de mult.

For most of human history, a burst appendix could be a death sentence.

Pentru o mare parte din trecut, ruperea apendicelui însemna moarte sigură.

So why did it stick around?

Și totuși de nu a dispărut?

It’s possible that it was very slowly on its way out,

Este posibil că acesta urmează să dispară treptat

or that mutations simply hadn’t arisen to make it smaller.

sau poate, pur și simplu, nu au apărut mutații care să îl micșoreze.

Or maybe it has other benefits—

Sau poate are alte beneficii -

for example, it might still be a reservoir of bacteria that helps us break down food.

spre exemplu, ar putea fi un rezervor de bacterii care să ajute digestia.

But the fact is, we’re not really sure why the appendix persists.

Adevărul e că nu suntem siguri de ce apendicele nu dispare.

Evolution is an imperfect process.

Evoluția este un proces imperfect.

Human beings are the result of millions of years of trial, error, and random chance—

Ființele umane sunt rezultatul a milioane de ani de încercări, erori și șanse -

and we’re full of evolutionary relics to remind us of that.

iar noi avem multe relicve evolutive ce ne amintesc acest lucru.