Why is Herodotus called “The Father of History”? - Mark Robinson

Traducător: Maria Şandru Corector: Mirel-Gabriel Alexa

Furnici gigante căutătoare de aur,

un rege furios care ordonă ca marea să fie biciuită de 300 de ori

şi un delfin care salvează un poet faimos de la înec.

Acestea sunt doar câteva dintre poveştile din „Istorii” de Herodot,

un scriitor din Grecia antică ce a trăit în secolul al cincilea î.Hr.

Poate că nu toate evenimentele din scriere s-au întâmplat

exact cum le-a raportat Herodot,

dar această lucrare a revoluţionat felul în care trecutul a fost consemnat.

Înainte de Herodot, trecutul era însemnat ca o listă de evenimente

cu nicio tentativă de a explica cauzele

dincolo de a accepta lucrurile ca voia zeilor.

Herodot voia o înţelegere mai adâncă şi raţională

aşa că a abordat situaţia altfel:

privea evenimentele din ambele perspective pentru a le înţelege cauzele.

Deşi era grec, oraşul natal al lui Herodot era Halicarnas

şi făcea parte din Imperiul Persan.

El a crescut în timp ce se dădeau numeroase războaie între persani puternici

şi greci neînsemnaţi,

şi s-a decis să afle cât de mult putea despre acest subiect.

În povestirile lui Herodot, războaiele persane au început în anul 499 î.Hr,

când atenienii participau la o rebeliune a grecilor,

care erau sub dominaţia persană.

În anul 490, regele Persan, Darius, şi-a trimis armata să se răzbune pe atenieni.

Dar la Bătălia de la Marathon, atenienii au obţinut o victorie neaşteptată.

Zece ani mai târziu, persanii s-au întors, planificând să cucerească întreaga Grecie

sub conducere fiului lui Darius, Xerxes.

Conform lui Herodot, atunci când Xerxes a venit,

armata sa de un milion de oameni a fost iniţial înfruntată de o forţă grecească

condusă de 300 de spartani la trecerea muntoasă de la Termopile.

Deşi persanii au plătit un preţ imens,

spartanii şi regele lor, Leonidas, au fost ucişi.

Această înfrângere eroică a rămas de atunci o inspiraţie pentru cei slabi.

Câteva săptămâni mai târziu, marina greacă a păcălit flota persană

să lupte într-un canal îngust aproape de Atena.

Persanii au fost învinşi şi Xerxes a fugit şi nu s-a mai întors niciodată.

Pentru a explica cum au apărut aceste războaie şi cum grecii au triumfat,

Herodot a adunat poveşti din toate regiunile mediteraneene.

El a consemnat şi realizărilor grecilor şi ale non-grecilor.

înainte ca ele să se piardă din cauza trecerii timpului.

Cartea „Istorii” începe cu o propoziţie faimoasă:

„Herodot din Halicarnas prezintă aici întrebările sale”.

Prin considerarea cărţii o „întrebare”,

Herodot îi permite să conţină multe poveşti diferite,

unele serioase, altele mai puţin.

A însemnat dezbaterile tribunalului persan,

dar şi poveştile şerpilor egipteni zburători

şi sfaturi practice despre cum să prinzi un crocodil.

Cuvântul grec pentru această metodă este „autopsia”,

însemnând „văzând cu proprii ochi”.

Herodot a fost primul care a examinat trecutul

prin combinarea diferitelor tipuri de dovezi ce erau colectate:

opsis, sau mărturiri oculare,

akoe, sau zvonuri,

şi ta legomena, sau tradiţie.

Apoi se folosea de gnome, sau raţiune,

pentru a ajunge la concluzii despre ce s-a întâmplat cu adevărat.

Mulţi dintre cititorii timpurii ai cărţii erau de fapt ascultători.

„Istorii” a fost scrisă original în 28 de capitole,

fiecare durând aproape patru ore să fie citită cu voce tare.

Cu cât grecii îşi creşteau puterea şi influenţa,

scrierile lui Herodot şi ideea istoriei s-au răspândit

în toate regiunile mediteraneene.

Ca prim istoric propriu-zis, Herodot nu era perfect.

Uneori, favoriza grecii în ciuda persanilor

şi credea mult prea repede unele poveşti pe care le auzea,

ce se dovedeau a fi neadevăruri.

Totuși, dovezile moderne au explicat

unele dintre spusele sale ce păreau de necrezut.

De exemplu, există o specie de marmote în munţii Himalaya

ce împrăştie praf de aur în timp ce sapă.

Cuvântul folosit de persanii antici pentru marmote

seamănă destul de mult cu cel folosit pentru furnici,

aşa că se poate ca Herodot să fi fost victima unei erori de traducere.

În linii mari, pentru cineva care a scris într-un stil cu totul nou,

Herodot s-a descurcat remarcabil de bine,

Istoria, chiar până în prezent, a suferit mereu de parţialitate

şi de greşelile istoricilor.

Metoda lui Herodot şi creativitatea i-au adus titlul

pe care autorul roman Cicero i l-a dat sute de ani mai târziu:

„Părintele istoriei”.