Christina Costa: How gratitude rewires your brain | TED

Transcriber:

Traducător: Mirela Puzderie Corector: Claudia Pravat

When I was middle school science teacher,

Când eram profesoară de științe,

I would often ask my students to kiss their brain.

le ceream adesea elevilor mei să-și sărute creierul.

I got this idea from visiting my friend's kindergarten classroom.

Ideea mi-a venit după o vizită la grădiniță, la clasa prietenei mele.

She would ask her students to kiss their brain,

Ea le spunea copiilor să-și sărute creierul,

and they would take their fingers,

iar ei își sărutau degetele

tap them to their mouth and then to the top of their head.

și apoi le duceau la creștet.

And it truly was as cute as you can picture it to be.

Era așa de drăguț!

So I decided to bring it back to my middle school classroom,

Așa că am decis să folosesc ideea cu elevii mei la școală.

which could have gone one of two ways,

Putea să fie ori succes, ori eșec,

but it ended up being a really fun ritual for us, too.

dar până la urmă a devenit și pentru noi un ritual plăcut.

And I would ask them to kiss their brain for all the work they did in class

Le ceream să-și sărute creierul pentru tot efortul depus la ore,

as a practice of gratitude.

ca exercițiu de recunoștință.

After teaching middle school,

După ce am predat la școală,

I came back to grad school to get my PhD in psychology.

m-am întors la facultate să fac doctoratul în psihologie.

My research is within the area of positive psychology,

Cercetarea mea e în domeniul psihologiei pozitive,

which is the science that investigates the strengths and factors

știința care cercetează forțele și factorii

that allow individuals and communities to thrive.

ce permit oamenilor și comunităților să prospere.

I also get to teach psychology to undergrad students

Predau psihologia atât studenților,

and high school students.

cât și elevilor de liceu.

I love teaching psych,

Îmi place mult să predau,

and my absolute favorite unit to teach In Intro Psych is the brain.

iar creierul e capitolul meu preferat în introducere în psihologie.

But while I love teaching about the brain,

Dar deși iubesc să predau despre creier,

I thought it would be pushing it to ask my undergrads, aka adults,

mă temeam că va fi prea mult să le cer studenților adulți

to kiss their brains.

să își sărute creierul.

So three years would go by

Au trecut trei ani

before I would remember that fun phrase.

până mi-am amintit această expresie nostimă.

One day after teaching last year,

Într-o zi după ore anul trecut,

I had a terrible migraine that left half of my face numb

mă durea capul îngrozitor, îmi amorțise jumătate de față

and blurred my vision.

și vedeam ca prin ceață.

The migraines kept happening.

Am tot avut această migrenă.

I saw multiple doctors,

Am fost la mai mulți doctori,

and then I started experiencing dizzy spells.

apoi am început să am amețeli.

The neurologist ordered an MRI,

Neurologul a solicitat un RMN

and I remember being so excited

și îmi amintesc că eram foarte încântată

because then I would be able to use my own brain pictures

că voi putea să folosesc imaginile cu creierul meu

when I taught brain imaging to my students.

când voi preda imagistica cerebrală studenților.

But as it turns out,

Dar s-a dovedit

my MRI wasn't too picture perfect.

că RMN-ul meu nu era grozav.

The doctor called me and asked me to go to the ER

Doctorul mi-a recomandat să merg la urgențe,

because there was a large mass in the right hemisphere of my brain,

pentru că găsiseră o tumoră mare în emisfera dreaptă a creierului.

and that's where I saw the image for the first time.

Atunci am văzut prima oară imaginea.

I have never been more scared in my life than I was that night,

N-am fost în viața mea mai speriată ca în noaptea aceea

and with tears dripping down my face,

și cu lacrimi curgându-mi pe față,

in the hospital,

în spital,

I kissed my brain for the first time

mi-am sărutat creierul pentru prima dată

since I had left my middle school classroom.

de când predam la școala generală.

I made it my mantra,

A devenit mantra mea

and I kissed my brain every single day,

și mi-am sărutat creierul în fiecare zi,

leading up to and after surgery.

și înainte, și după operație.

Then, two weeks later, after surgery,

Apoi, la două săptămâni după operație,

the pathology reports came back

au venit rezultatele examenului patologic.

and I was diagnosed with an anaplastic astrocytoma.

Am fost diagnosticată cu astrocitom anaplazic.

The weeks following were very difficult.

Săptămânile care au urmat au fost foarte dificile.

I tried to figure out what I was struggling with the most

Am încercat să înțeleg care a fost partea cea mai grea,

by looking back on all the things I had been writing about this experience.

privind la tot ce am scris atunci în legătură cu această experiență.

I wrote and posted this on Instagram

Am scris și am postat pe Instagram

about a week after I received that pathology report:

cam la o săptămână după rezultatul analizelor:

"I will keep fighting.

„Voi continua să lupt.

I will keep loving, I will keep living,

Voi continua să iubesc. Voi continua să trăiesc,

I will keep loving. I will keep living."

Voi continua să iubesc. Voi continua să trăiesc.”

And then about a week after that, I wrote this:

Iar apoi, după încă o săptămână, am scris asta:

"Fighter.

„Luptătoare.

I tried it on to see how it felt

Am luat această haină, să văd cum se simte,

because I kept hearing those words next to my name,

pentru că tot auzeam aceste cuvinte lângă numele meu,

like a job, like an identity, like a role.

ca pe o ocupație, o identitate, un rol.

Fighter.

Luptătoare.

I look at myself in the mirror.

Mă uit în oglindă.

It felt OK at first,

La început era bine,

but soon it became exhausting,

dar a devenit repede epuizant,

too heavy to lift,

prea greu de ridicat,

too much to carry, too burdensome to bear.

prea mult de cărat, prea dificil de suportat.

I took it off and left it on the floor.

Am dat-o jos și am lăsat-o pe podea.

War was not for me.

Războiul nu era pentru mine.

A body is not a battlefield."

Un trup nu e un câmp de luptă.”

I realized that I had been introduced to the fight narrative.

Mi-am dat seama că fusesem lansată pe panta luptei.

When people heard my diagnosis, I became a fighter.

Când oamenii auzeau diagnosticul, deveneam o luptătoare.

"You're a fighter," "Keep fighting,"

„Ești o luptătoare”, „Continuă să lupți”,

„Învinge această tumoare” erau cele mai întâlnite comentarii.

"Beat this tumor," were the top comments.

And then there was the internet,

Și apoi mai era Internetul,

the place I so desperately searched

locul în care căutam cu disperare

for people who were doing well with their diagnosis.

oameni care aveau acest diagnostic și se simțeau bine.

But the top hashtags to search for were #braintumorssuck,

Hashtagurile de căutare erau #tumoareacranianăenașpa,

#cancersucks and #cancerfighter.

#cancerulenasol și #luptcucancerul.

I understand completely why those hashtags exist,

Înțeleg de ce există aceste hashtaguri,

but I was so eager to find the hashtag

dar eu căutam hashtagul

#hiIhaveabraintumorthatmightnevergoaway andImstilllivingandthriving

#amotumorăcranianăcarearputeasanumitreacă niciodatășiîncătrăiescșimăsimtbine.

and I guess there just isn't a ring to that one.

Da, recunosc că nu e de efect.

I hated the idea that I was going to be at war with my brain

Nu-mi plăcea ideea că urma să declar război creierului meu,

because I had spent months and years kissing it instead.

pentru că petrecusem atâția ani sărutându-l.

I hated the suggestion of naming my tumor something awful

Nu-mi plăcea sugestia să-i dau un nume oribil tumorii,

because the reality is

pentru că adevărul este

that it was going to be my neighbor for the rest of my life,

că urma să mă însoțească aproape tot restul vieții

and I hated the guided imagery training

și nu-mi plăcea exercițiul de yoga

that asked me to picture chemo as an army coming to battle the cancer cells

unde trebuia să-mi imaginez chimioterapia ca pe o armată care luptă cu cancerul,

because I didn't want to spend over a year of my life

pentru că nu voiam să-mi petrec peste un an din viață

at war with my own body.

în război cu propriul meu corp.

I can see how these elements of the fight narrative

Înțeleg cum elementele din ideea de luptă

can be empowering for people,

pot da forță oamenilor,

but for me, I knew it wasn't going to work.

dar știam că nu va funcționa în cazul meu.

So I started to reference well-being practices

Așa că am început să iau în calcul practicile

that I had learned from my own studies.

despre care învățasem în propriile studii.

Doctors always laugh with me

Doctorii mereu râd

when they find out that I'm a bio-psych and neuroscience major

când aud că sunt absolventă de biologie-psihologie,

and psych PhD student.

cu specializare în neuroștiință, și că fac și doctoratul.

Then when they ask what I'm studying

Iar când mă întreabă ce studiez

and I tell them I study resilience and well-being,

și le spun că starea de bine și capacitatea de adaptare,

they either laugh again, say something like,

ori râd din nou, ori spun ceva precum:

"Oh, that's irrelevant,"

„O, asta e irelevant,”

or go, "Aw."

sau „Vaai..”

The irony was never lost on me.

Ironia nu mi-a scăpat.

I have read so many stories and studies of resilience,

Am citit atâtea povești și studii despre reziliență,

but I never pictured the day that I would have to personally experience it.

dar nu mi-am imaginat niciodată că va trebui să le trăiesc personal.

I read and taught about gratitude practices,

Am citit și predat exerciții de recunoștință,

specifically as a well-being strategy,

mai ales ca strategii pentru starea de bine,

and even though I knew the positive effects,

și deși le știam efectele pozitive,

I had never seriously practiced them myself.

nu le-am practicat niciodată serios.

I started to incorporate some of these exercises into my life.

Am început să includ astfel de exerciții în viața mea.

I tried to stop focusing on what my body had done "wrong"

Am încercat să nu mă mai gândesc la ceea ce a „greșit” corpul meu,

and focus on the gratitude I had for my body instead.

ci să mă concentrez pe recunoștința pe care o aveam pentru corpul meu.

And really, I realized this is something I had been doing

Și mi-am dat seama că asta făcusem și atunci

when I was kissing my brain those days

când îmi sărutam creierul

leading up to and after surgery.

în zilele dinaintea operației.

Gratitude became the tool

Recunoștința a devenit instrumentul

that helped me restructure my vision of illness and disability

care m-a ajutat să-mi schimb viziunea despre boală,

when the world was telling me I should fight it instead.

când toată lumea îmi spunea că ar trebui să lupt.

Instead of thinking about if I would be able to have kids one day,

În loc să mă gândesc dacă voi putea avea vreodată copii,

I thought of how amazing it was that my brain, despite its trauma,

mă gândeam ce fantastic e că, deși a suferit o traumă,

was able to deliver the perfect amount of hormones to my body

creierul meu e capabil să livreze hormonii necesari organismului meu

to produce enough eggs to save for a later date.

pentru a produce suficiente ovule pentru mai târziu.

Every time I went to radiation and was put in my mask,

De câte ori mergeam la radiații și mi se punea masca,

I kissed my brain and I focused on the resident

îmi sărutam creierul și mă concentram la vocea

telling me how the healthy cells would be able to repair over time

care îmi spunea că celulele sănătoase se vor repara în timp,

and the cancer cells could not.

iar cele canceroase, nu.

And when the operative notes came back for my surgery,

Iar când au venit rapoartele de la operație,

a day that I remember very well and had been scared to think about,

o zi pe care mi-o amintesc foarte bine și de care eram foarte speriată,

I read the note out loud,

am citit raportul cu voce tare,

sobbing, happy and grateful tears,

cu lacrimi de bucurie și de recunoștință,

thinking about what my neurosurgeon's team did.

gândindu-mă la ceea ce făcuse echipa de neurochirurgi.

I started to feel such an immense sense of gratitude

Am simțit o imensă recunoștință

for science, medicine and my medical team,

pentru știință, medicină și echipa medicală,

that those thoughts started to drown out

încât gândurile de dinainte

the "What is my life going to be like?" thoughts.

despre cum va fi viața mea, au început să se estompeze.

The more I practiced gratitude, the more peace I felt in my situation,

Cu cât practicam recunoștința, cu atât eram mai împăcată cu situația,

and this got me interested in what could be happening

iar asta m-a făcut să mă întreb ce efect are știința recunoștintei

with the science of gratitude at a neurological level.

la nivel neurologic.

There are several positive psychological and social outcomes of gratitude,

Sunt mai multe efecte pozitive ale recunoștinței, psihologice și sociale,

like increases in happiness, decreases in depression,

cum ar fi mai multă fericire, scăderea depresiei,

having stronger relationships and experiencing positive emotion.

relații mai puternice și emoții pozitive.

And fMRI studies show us

Studii ale RMN-ului funcțional ne arată

that several parts of our brain and pathways are activated

că sunt activate părți din creier și cărări neuronale

when we experience and express gratitude.

când trăim și exprimăm recunoștința.

One of these parts is the medial prefrontal cortex,

Una din ele e cortexul medial prefrontal,

an area associated with the management of negative emotions.

o zonă asociată cu gestionarea emoțiilor negative.

Together, these changes in neurotransmitters and hormones

Împreună, aceste schimbări în neurotransmițători și hormoni,

combined with activated neural pathways,

combinate cu activarea cărărilor neuronale,

help us cognitively restructure potentially harmful thoughts

ne ajută să restructurăm cognitiv gânduri potențial dăunătoare

to better manage our circumstances.

și să gestionăm mai bine situațiile.

And the cool thing is

Și partea cea mai interesantă

that we can intentionally activate these gratitude circuits in our brain.

e că putem să activăm intenționat aceste circuite de recunoștință în creier.

In general, the more we do something, the easier it becomes,

În general, cu cât exersăm ceva, cu atât devine mai ușor,

and our brains work the same way.

iar creierele noastre sunt la fel.

The more we activate these gratitude circuits,

Cu cât activăm circuitele gratitudinii,

the less effort it takes to stimulate those pathways the next time,

cu atât mai ușor vor fi stimulate cărările neuronale data viitoare

and the stronger those pathways become.

și cu atât vor deveni mai puternice.

Neuroplasticity is a term I teach my students

Neuroplasticitatea e un termen despre care le vorbesc mult studenților.

that refers to our brain's ability to form new neural connections throughout life.

E capacitatea creierului de a forma noi conexiuni de-a lungul vieții.

Which means this is something that anyone can practice

Ceea ce înseamnă că oricine poate să o practice

and get better at over time.

și să devină mai bun în timp.

So I kept practicing gratitude even when it seemed impossible.

Așa că am tot exersat gratitudinea, chiar și când părea imposibil.

I continue to thank my brain for the amazing work it does

Continui să-i mulțumesc creierului meu pentru tot ce face

as I prepare for 12 more rounds of chemo this year.

și mă pregătesc pentru încă 12 ședințe de chimioterapie.

I write down three things I'm grateful for

Îmi notez trei lucruri pentru care sunt fericită

and why I'm grateful for them, no matter what,

și motivele pentru asta, fără excepție,

every morning that I wake up.

în fiecare dimineață.

I write "thank you" notes to my heroes and health care,

Le scriu bilete de mulțumire eroilor mei,

nurses who get the IV in the first time.

asistentelor care îmi pun perfuzia,

The anesthesiology resident,

medicului anestezist

who held my hand during the awake portions of my surgery,

care m-a ținut de mână în timpul operației,

radiation therapist that play my playlist during treatment

radiologului care-mi pune muzica preferată când merg la tratament

and administrative staff that makes me smile

și angajaților care mă fac să zâmbesc

every time I walk into the hospital.

de câte ori intru în spital.

I do want to take a second here and practice what I teach

Vreau să mă opresc puțin acum,

to shout out my doctors and their teams

să le spun doctorilor mei și echipelor

from the Michigan Medicine Multidisciplinary Brain Tumor Clinic.

de la Clinica din Michigan de Medicină Multidisciplinară de Tumori Craniene

I have never met such intelligent,

că nu am văzut niciodată asemenea oameni

kind and patient people.

inteligenți, buni și răbdători.

Thank you for making me feel brave

Mulțumesc că îmi dați curaj

when I sometimes felt the opposite.

de câte ori îmi pierd speranța.

I think the universe might think it's funny

Probabil Universul crede că e amuzant

that a psych instructor and researcher who studies well-being

că un profesor și cercetător care studiază starea de bine

ended up with a brain tumor.

are o tumoare craniană.

The truth is that we need more awareness and more research

Adevărul e că avem nevoie de mai multă cercetare

regarding brain tumors and brain cancer.

în privința tumorilor și a cancerelor craniene.

Doctors can't exactly predict how my tumor will behave,

Doctorii nu pot prezice exact cum va evolua tumoarea mea

and really, none of us

și de fapt nimeni

can predict what our lives are going to be like exactly.

nu poate ști exact cum va decurge viața lui.

But what I hope I can show you is that we can also be grateful

Dar ceea ce sper că vă pot arăta e că putem fi recunoscători

for the unexpected challenges.

și pentru încercările neașteptate.

I don't want to dismiss people

Nu vreau să ignor oamenii

who may find the fight narrative empowering.

care găsesc putere în ideea luptei.

I also don't want to suggest that it's by any means easy

Nici nu vreau să sugerez că e ușor să reușești

to find ways to be grateful in dealing with adversity.

să fii recunoscător când te confrunți cu greutăți.

This has been the hardest thing that I've ever had to do.

Acesta a fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut vreodată.

But I do want to empower those that feel like me,

Dar vreau să-i încurajez pe cei care simt

that there's another way to go through whatever your journey may be,

că există și altă cale de a parcurge drumul pe care-l ai,

that loving your body doesn't have to be conditional.

că iubirea pentru tine nu trebuie să fie condiționată.

And that by practicing gratitude

Și că atunci când practicăm recunoștința,

we can actually wire our brains to help us build resilience.

putem să ne determinăm creierul să ne ajute să fim rezistenți.

And lastly,

Iar în final,

I hope everyone, no matter where you are or what you are doing,

sper ca fiecare dintre voi, oriunde ați fi, orice ați face,

can take a second to kiss your own brain

să vă opriți o secundă, să vă sărutați creierul

and thank it for all that it does for you.

și să-i mulțumiți pentru tot ce face pentru voi.